Cerul se sprijinea pe umarul copilei, oferindu-i aura rozie a apusului. Era primul apus al acestei veri pe care Iarina il privea singura, fara a fi distrasa de o alta miscare decat cea a vantului care, incapatanat, staruia sa se joace in parul ei auriu in speranta ca-i va fura un zambet, asa cum reusea deseori.
Nufarul alb ii mangaia glezna fina atarnanda asupra luciului calm al apei. Lacul ii susotea povestiri intr-un ritm melancolic, ca o rugaciune a unui vesnic batran.
Soarele isi lua ramas bun, zambind Lunii, iar stele mici, strengare, se furisau pas cu pas trimitandu-i sarutari albastre si promisiuni de revedere curanda.
Vantul prinse curaj si sburda sprinten printre frunze si flori infiorand copacii, trezind pasari atipite. Fluturi ascunsi tremurara si isi desfacura aripile argintii bucurand ochii Iarinei.
Luna, regina curioasa, isi privi obrajii in oglinda lacului si incantata se inalta pe treapta unui nor razlet, calcand grabita pe trena scanteietoare a apusului. Ghidusia aceasta o infaptuia de fiecare data cand isi prelua tronul de deasupra lacului, iar Soarele isi intorcea chipul rosu si, imbufnat doar pentru o clipa, zambea ca la o gluma pe care pe care o auzi mereu. Apoi, sobru, isi intindea pentru ultima oara evantaiul luminii sale purpurii invaluind totul intr-o perdea feerica de sclipiri si culori.
Cerul, pentru o clipa auriu, deveni un bland violet argintat de suflul lunii. Regina intunericului isi desfacu aripile impodobite de stele si toate'nprejuru-i pareau de cristal.
Iarina cunostea acesta creatie a astrilor - pictori si memora in inima ei tonuri ludice, caline, unice pe care Lacul le imbraca intr-un singur apus. Sufletul ei se picta odata cu petalele florilor in culorile noptii si nu uita nicioadata sa mangaie fata Lunii oglindita in lac, ca un platou de argint pe care multi nuferi obositi incercau sa adoarma.
by Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu